Poti utiliza ChatGPT in limba romana? Evident, raspunsul este da – acesta nu este, totusi, un da raspicat.
Exista cateva particularitati si aspecte care trebuie luate in considerare atunci cand utilizezi ChatGPT in romana. Dat fiind cat de usor este sa treci la limba romana in utilizare, este de la sine inteles faptul ca lucrurile nu sunt atat de usoare cand vine vorba de utilizarea efectiva.
O mare parte din problemele uneltei Chat GPT au fost expuse si analizate in articolul nostru Totul despre Chat GPT, un articol cuprinzator dedicat celui mai mare trend aferent industriei AI din acest an. Acolo, vei afla cum acesta nu stie sa numere si cum nu iti poate oferi informatii valide, verificate. Aceste lucruri se aplica atat in limba engleza, cat si in limba romana.
Apoi, luand in calcul doar limba romana, o mare parte dintre expresiile si formularile pe care le-ai directiona catre un coleg de birou vor pune unealta ChatGPT in dificultate cognitiva. Imediat vei afla exact de ce!
Cum accesezi Chat GPT in romana?
Pentru a accesa ChatGPT in limba romana, trebuie pur si simplu sa incepi a-i scrie in aceasta limba. Nu are nevoie probabil de nimic mai mult decat un caracter de tip diacritic la locul potrivit si va identifica cu succes faptul ca tu, utilizatorul, scrii in limba romana si doresti comunicare similara ca si raspuns.

Desigur, interfata grafica creata de OpenAI pentru ChatGPT nu prezinta o setare de adaptare la/ traducere in limba romana. In schimb, daca ai nevoie ca anumite informatii din pagina sa fie in limba romana, poti apela la browserul web Google Chrome si la functia de translate page a acestuia.


Acest lucru poate fi facut doar cu ajutorul anumitor browsere web, anume prin intermediul celor care realizeaza functia de translate in mod automat in aceeasi pagina. Traducerea efectiva a paginii chatbotului iti ofera o experienta care poate fi descrisa ca si 100% in romana, dar ea nu afecteaza in niciun fel capabilitatile de raspuns ale lui ChatGPT.
Cum ii dai indicatii in limba romana?
Dupa cum ai vazut, este de ajuns sa il saluti cu un termen care poate fi atribuit cu usurinta limbii romane. Poti incerca si romanescul „salut”, dar sunt sanse foarte mari ca ChatGPT sa identifice acest termen ca fiind unul francez – probabil ii este mai usor sa creeze conexiuni cu limba franceza, aceasta bucurandu-se de mai multe resurse disponibile in mediul online, in comparatie cu limba romana.
Acesta este un factor care trebuie luat in considerare – numarul de resurse disponibile in mediul online intr-o anumita limba.

💡 Chat GPT a fost antrenat in baza unui set vast de date, de informatii. Desigur, acest set a fost marcat, predominant, de surse in limba engleza. Acesta este motivul pentru care chatbotul prezinta o eficienta ridicata la capitolul „reproducere discurs/mod de exprimare uman”, in limba engleza. Pentru alte limbi, acesta se va… ineca putin la mal.
Totusi, un salut nu este de ajuns pentru a controla puterea ChatGPT si pentru a-ti imbunatati afacerea, serviciile, prezenta online sau modul in care scrii texte sau afli informatii nou.
Trebuie sa stapanesti arta crearii indicatiilor, in engleza – prompt engineering. Un prompt poate fi considerat o comanda similara cu cele realizate in cadrul programarii, doar ca la nivel mai uman. Mai exact, in loc sa descrii natura indicatiei prin linii de cod si numere, faci acest lucru prin limbaj natural – anume limbaj pe care il intelegi atat tu, cat si ChatGPT.
De exemplu, poate ai vrea sa inveti programare, dar esti depasit de situatie. In acest caz, il poti ruga pe ChatGPT sa te ajute putin, oferindu-ti informatiile necesare pentru a-ti construi o fundatie in acest domeniu.

Prompt engineering-ul sau arta de a crea indicatii pentru un model de limbaj natural (NLP) este o sarcina destul de dificila. Acest lucru se datoreaza urmatoarei afirmatii:
💡 ChatGPT este pe atat de puternic, eficient si de ajutor pe cat sunt indicatiile oferite acestuia.
In alte cuvinte, indicatiile slabe produc rezultate slabe, care nu pot fi utilizate intr-un context semi-profesional, nicidecum profesional. Iata cateva particularitati la capitolul creare indicatii care te vor face sa intelegi mai bine cum functioneaza ChatGPT in romana.


Observi diferenta?
Diferenta este reprezentata de doua cuvinte. Pentru noi, acestea sunt aparent simple si multi nu ar si sa le aplice la nivel conversational, dat fiind subiectul de fizica cuantica. Totusi, pentru Chat GPT, aceste cuvinte nu pot fi ignorate, unealta fiind obligata sa-si adapteze raspunsul luandu-le in calcul.
Obtinem astfel o explicatie a conceptului de fizica cuantica care poate fi oferita atat copiilor din clasele primare, cat si adultilor care vor sa inteleaga mai usor acest concept. Nici noi nu am putut digera, in mare parte, raspunsurile initiale.
Dar – putem merge mai departe de atat?

Desigur! Indiferent de domeniul de activitate, poate fi acesta si aferent marketing-ului digital, putem lua o expresie sau un concept dificil, complicat sau explicat intr-un mod greoi (precum in raspunsul initial oferit de ChatGPT privind acest entanglement cuantic) si sa-l rugam pe ChatGPT sa ni-l explice folosind un concept incredibil de simplu – analogia.
Pe aceste lucruri se vor baza particularitatile de mai jos, particularitati care nu sunt nimic mai mult decat elemente aditionale de discurs pe care le poti adauga unei indicatii pentru a imbunatati sau ajusta raspunsurile oferite de ChatGPT in romana.
- Te poate ajuta in procesul de depanare (troubleshooting) a unei probleme pe care o intampini. O indicatie simpla, fara particularitati, iti va oferi un ghid uzual de rezolvare a problemei respective care poate include sugestii si recomandari pe care nu stii sau nu esti avizat sa le realizezi. Totusi, un proces de depanare este gandit intr-un mod mai intuitiv pentru utilizator, printre altele.


- Foloseste termenul „modernizare” pentru a adapta concepte sau idei unui alt context. Indicatii bazate pe acest termen pot fi aplicate conceptelor abstracte, dar si unor concepte comune din viata de zi cu zi a unui antreprenor sau creator de continut.

- Foloseste termeni precum “critica”, “critica constructiva” sau “parere” pentru a obtine mai multe informatii despre texte scrise sau idei. In acest context, ii poti spune lui ChatGPT sa „se poarte ca un critic literar” sau sa „inceapa in proces de critica constructiva” urmat de ideea sau textul pe care le vrei analizate.
- Evident, poti folosi termenul „traduce” pentru a traduce anumite texte sau idei in alte limbi. Totusi, nu uita ca Chat GPT poate gestiona mai multe indicatii in acelasi timp. De exemplu, in procesul de depanare mentionat anterior, poti adauga o indicatie de forma „ofera-mi raspunsul in limba germana”. Astfel, daca lucrezi ca si suport IT de exemplu, iti poti ajuta si colegii internationali in rezolvarea problemelor – acest lucru fiind realizat intr-o germana mult mai buna decat cea generata de Google Translate.

- Poti oferi indicatii lui ChatGPT in asa fel incat acesta sa intre, alaturi de tine, intr-un joc de rol. Astfel, poti atribui acestuia anumite roluri si caracteristici sau il poti pune sa joace anumite personaje. Poți declanșa acest lucru prin sintagma “sa incepem un joc de roluri”.
- ChatGPT poate gestiona anumite idei sau concepte din perspective prestabilite. Ca si exemplu, avem conceptul de “avocat al diavolului”, concept caracterizat de contraargumente si prezentarea de provocari sau aspecte negative ale unei idei. Poti aplica acest concept oricarui plan din viata ta.

- Poti folosi termenul „reformuleaza” pentru a declansa procesul de reformulare a unui text, idei sau concept, printre altele. Spre deosebire de o reformulare umana, ChatGPT iti poate oferi o abordare cu totul noua asupra unei idei sau unui paragraf. Acesta, desi isi aminteste replicile anterioare, nu se va lasa influentat de termeni si cuvinte folosite anterior daca ii ceri sa reformuleze ceva.
- Ii poti cere lui Chat GPT – in romana – sa-ti „ofere instructiuni pas cu pas” privind anumite probleme sau lucruri pe care sa le realizezi. Acesta se va conforma si iti va spune ce trebuie sa faci pentru a duce la bun sfarsit o sarcina – fie ca este vorba despre schimbarea unui bec sau gradarea culorilor unui videoclip.
- Ii poti cere lui ChatGPT sa „fie mai clar” atunci cand acesta ti-a oferit un raspuns ambiguu sau pe care pur si simplu nu il intelegi. Totodata, ii poti cere sa-ti explice lucrurile intr-un mod mai simplu – sau poti apela, din nou, la „analogie”.
- Ii poti oferi lui ChatGPT posibilitatea de a-si „utiliza imaginatia” atunci cand abordeaza anumite subiecte sau idei. Desigur, acesta nu are o imaginatie, dar are acces la destul de multa informatie pentru a da raspunsuri foarte creative, inclusiv ipotetice, in functie de subiectul sau tema abordata.
- Ii poti cere lui ChatGPT sa “actioneze” precum cineva sau ceva (un expert intr-un anumit domeniu). Astfel, poti obtine informatii si sugestii cum ai primi de la o persoana cu autoritate intr-un anumit domeniu. Dupa cum poti vedea mai jos, in lipsa unui prompt, ChatGPT iti va oferi raspunsuri generale – tu poate stii ca te referi la optimizare SEO, dar ChatGPT are nevoie de instructiuni clare pentru a „afla” acest lucru.


- Stil, ton si voce – nu in ultimul rand, ii poti cere lui ChatGPT sa creeze continut scris sau sa discute cu tine in stilul, tonul sau vocea unei anumite personalitati. Cu putin timp la dispozitie, il poti chiar antrena sa-ti reproduca stilul tau, lucru de mare ajutor atunci cand vrei sa generezi continut scris care sa prezinte caracteristicile si particularitatile… stilului tau!
Aceste exemple ar trebui sa fie de ajuns pentru a realiza cum folosesti ChatGPT in romana la eficienta maxima. Diferentele fata de limba engleza sunt minime – tot ce trebuie sa faci este sa gasesti alternativa corespunzatoare in limba romana pentru anumiti termeni (de regula, traducerea acestora, adaptata putin, functioneaza perfect).
Totodata, trebuie sa fii destul de creativ si deschis la minte pentru a descoperi mai multe moduri in care poti utiliza ChatGPT in romana. De exemplu, nici nou nu stiam, pana sa scriem acest articol, ca am avea nevoie sa citim, din cand in cand, o reteta de clatita in vocea lui Nea Marin din celebrul film romanesc, Nea Marin Miliardar.

Evident, ne-am asigurat in prealabil ca ChatGPT stie cine este Nea Marin, dupa care l-am rugat sa ne ofere reteta de mai sus.
Cum iti raspunde Chat GPT in romana?
ChatGPT raspunde, in limba romana, intr-un mod avansat, educat ar spune unii. Acesta poate folosi termeni dificili, avansati pentru a explica sau prezenta anumite lucruri. In general, orice raspuns oferit de ChatGPT va fi inteles de orice utilizator obisnuit.
Totusi, in contextul in care vrei ca aceasta unealta sa-ti creeze un text pe care apoi sa il folosesti pe o anumita pagina (social media sau website), este necesar sa verifici personal textul dupa generare. Probabil deja ai observat motivele – acestea sunt raspandite in pozele din acest articol.
- La un moment dat, ChatGPT a oferit “daca ai dificultati, te recomand sa consulti”. Aceasta este, evident, o traducere mot-a-mot din engleza a sintagmei „I recommend you to”. Am observat acest lucru in utilizarea ChatGPT – pe alocuri, pare ca traduce din limba engleza anumite forme de exprimare. Acest lucru s-ar putea datora faptului ca ChatGPT nu are destul de multe resurse si informatii in limba romana pentru a formula raspunsuri complete direct in aceasta limba. In schimb, este posibil ca acesta sa traduca indicatiile utilizatorului in engleza si sa formeze un raspuns pe care mai apoi sa-l traduca.
- ChatGPT a mai spus si „o cantitate semnificativa de spatiu”, formulare care iese, mai mult sau mai putin, din sfera limbajului natural. In limba romana, am spune „suprafata”.
- Apoi, ChatGPT a mai spus si „doua perechi de manusi magice, unul rosu si unul albastru”, precum si „sa vada un hologram al tau”. Dupa cum poti vedea, Chat GPT intampina uneori dificultati in selectarea elementelor corespunzatoare la nivel de propozitie.
Un alt aspect care trebuie luat in calcul este capabilitatea acestuia de a explica lucruri, idei si concepte bazate pe un termen strain – sau cel putin care nu are un termen in limba romana.

De exemplu, la utilizarea in limba engleza a ChatGPT, acesta nu a putut sa explice corespunzator ce inseamna termenul „strugurel de buze”. Este evident ca te poti astepta la situatii similare atunci cand utilizezi ChatGPT in romana si doresti traducerea si/sau explicarea anumitor termeni din alte limbi.
Acesta este motivul pentru care:
💡 Orice nesiguranta creata din utilizarea ChatGPT – in romana sau nu – privind anumiti termeni, idei sau concepte trebuie verificata in modul traditional, anume cu o cautare Google si un proces de cercetare pe baza cautarii respective.
Desigur, pentru a nu-l pune pe Chat GPT mai prejos (acesta avand o varsta de sub 6 luni), iata si un exemplu bazat pe Google Translate (cu o varsta de 17 ani).

ChatGPT si alte unelte similare sunt intr-adevar resurse puternice, dar numai atunci cand sunt utilizate corespunzator. Acestea nu pot inlocui profesionistii anumitor domenii si evident, nu beneficiaza de factorul uman pentru a putea filtra si analiza informatia.
Care sunt diferentele fata de limba engleza?
Utilizarea Chat GPT in limba romana nu este incredibil de diferita fata de cea in limba engleza. Este foarte probabil ca fundatia modelului de limbaj, anume vocabularul, sa fie reprezentata de o serie cuprinzatoare de dictionare. Asadar, nu vor fi probleme privind utilizarea, intelegerea sau explicarea anumitor termeni.
Totusi, ChatGPT se va descurca cel mai bine in limbile care au in spate un volum ridicat de continut scris si disponibil in mediul online. Libraria online a Romaniei, daca o putem numi asa, este destul de limitata. Sa nu uitam de faptul ca anumiti autori romani, la vremea lor, au preferat publicarea unor carti in alte limbi de circulatie europeana, precum limba franceza.
Astfel, libraria limbii engleze nu a fost construita doar de Statele Unite sau de Anglia, ci de toti utilizatorii de internet care au scris continut in limba engleza – anume utilizatori din intreaga lume. In momentul de fata, limbile spaniola, germana si franceza sunt utilizate la nivel avansat de catre ChatGPT (pe langa limba engleza, desigur).
- Conform mai multor utilizatori, in cazul limbilor cu o librarie online de dimensiuni mici, ChatGPT nu face nimic altceva decat sa traduca indicatia utilizatorului, sa genereze un raspuns in engleza, dupa care sa traduca raspunsul respectiv in limba aferenta.
- Astfel, este posibil ca modelul de limbaj natural sa fie antrenat, in mare parte, pe limba engleza, un alt model, de traducere (?), fiind folosit pentru a furniza limbaj natural in alte limbi. Este totusi clar faptul ca ChatGPT foloseste resurse in diferite limbi, inclusiv limba romana, pentru a imbunatati modul in care gestioneaza limbaj natural. Un exemplu perfect este reteta de clatite oferita de Nea Marin mai sus. ChatGPT are la dispozitie particularitatile de vorbire ale lui Nea Marin (probabil scenariul filmelor in baza de date) si le utilizeaza pentru a genera continut in baza indicatiei oferite – fie ca acesta este mai intai generat in engleza si tradus apoi in romana sau nu.
- Nu in ultimul rand, ChatGPT intampina dificultati in identificarea si explicarea anumitor particularitati ale limbii. Acesta nu iti va intelege indicatiile daca acestea contin elemente de argou/jargon sau expresii cu dublu-/triplu-inteles. ChatGPT va ignora partile respective sau va incerca, fara succes, sa le utilizeze in generarea raspunsului.
Cum interpreteaza ChatGPT indicatiile in limba romana?
La capitolul interpretare, punem accentul pe ultimul aspect mentionat anterior – anume imposibilitatea uneltei Chat GPT de a intelege expresii sau particularitati ale limbii romane.
In cele mai multe cazuri, ChatGPT va identifica expresii clare precum “a da la rate” sau “a duce cu presul”, printer altele, mai ales atunci cand ceri explicarea acestora. In acest caz, in timpul utilizarii, poti observa cum timpul de raspuns al uneltei creste considerabil. In mare, nu vei avea probleme privind expresiile utilizate la nivelul indicatiilor oferite.
Probleme pot aparea atunci cand termenul principal din spatele unei indicatii este ambiguu si nu poate fi inteles de catre unealta. Totusi, modelul de limbaj natural se afla intr-o continua dezvoltare. Acesta invata pe parcursul conversatiei si invata totodata din fiecare conversatie pe care o are cu utilizatorii din intreaga lume. Este posibil ca o particularitate intalnita astazi (si o problema pentru ChatGPT) sa fie inteleasa corespunzator de modelul de limbaj la urmatoarea utilizare.
💡 Care sunt punctele cheie ale acestui articol?
- Indicatiile corespunzatoare sunt esentiale – acestea fac diferenta dintre un raspuns tip Wikipedia si un raspuns util, pe care sa il poti utiliza sau intelege.
- Verificarea raspunsului oferit este vitala – daca vrei sa utilizezi raspunsul oferit de ChatGPT in romana, trebuie sa verifici atat limbajul, cat si continutul. Dupa cum am mentionat in articolul Totul despre ChatGPT, acesta nu poate verifica si sustine (cu surse) raspunsurile oferite.