Claudia Caraba

Head of Agency
Strategy & Communication Manager 

Despre

Pasiunea pentru tot ce înseamnă comunicare a început pur și simplu dintotdeauna, de când învățam să scriu și să citesc, de când scriam poezii și compuneri stângace, de când adoram toate provocările date de limba română din ciclul de învățământ obligatoriu. S-a concretizat în studii de comunicare și PR, apoi în programul masteral ”Campanii de comunicare în relații publice și publicitate” și, ulterior, în zona de digital marketing.

Deci, bună! Sunt Claudia și ador tot ce înseamnă publicitate, PR și comunicare. Sunt un pic perfecționistă și pun suflet în tot ceea ce fac. Cred cu tărie că o strategie de comunicare bună, pleacă de la mult studiu, dar și de la intuiția bună a celui care o gândește, iar, în cazul meu, intuiția asta pleacă din experiențe – multe și felurite. Așa că, fac mereu în așa fel încât să adun cât mai multe experiențe care să îmi lărgească orizonturile – de la călătorii la concerte, de la experiențe generatoare de adrenalină la momente de tihnă în locuri liniștite, de la ținut la curent cu discursurile oamenilor care conduc cele mai mari business-uri din lume la ascultat ce vorbesc oamenii în tramvai.

Vreau să iasă bine, mă motivează să fac să iasă bine și mă face tare bucuroasă atunci când iese bine. Îmi place să văd provocări depășite cu succes, dar, nu o să vă mint, ador când lucrurile merg ca pe roate.